Despre noi

Asociaţia UNIVERSITUR este o organizaţie non-profit creată de tineri pentru tineri sub umbrela Facultăţii de Geografie din cadrul UNIBUC. ‘Universiturii’ sunt tineri masteranzi și doctoranzi cu experienţă în lucrul cu tinerii şi în cadrul proiectelor europene, atât Tineret în Acţiune cât şi Grundtvig.

Preşedintele asociaţiei este şi persoana care a avut inițiativa, acum mai bine de 10 ani, de a încuraja formarea unui grup informal de tineri (studenţi şi masteranzi) care să-și pună în aplicare ideile susținuți de Facultatea de Geografie este Conf. Univ. Dr. Daniela Dumbrăveanu.

Universiturii permanenți suntem în număr de 7. Avem cu toții o experienţă ce variază de la voluntariat până la asistenţă de proiect în domeniul proiectelor europene adresate tinerilor și adulților deopotrivă. Cei mai mulți dintre noi am avut ocazia de a ne forma în lucrul cu tinerii şi în domeniul educaţiei nonformale colaborând cu asociații din România, Italia, Bulgaria, Portugalia și Țara Galilor, asociații care între timp ne-au devenit partenere și de la care am învățat secretele teatrului labirint, ale teatrului forum și al oprimaţilor, precum și câteva dintre secretele unui tip special de teatru numit Rainbow of desires.

Scopul nostru este de a aduce educația nonformală în mediul universitar românesc și dorim să începem cu studenții (geografi sau nu) interesați de metode alternative de interpretare turistică rezultate din îmbinarea de metodologii specifice artelor participative cu teoria studiată în facultate. Motivul pentru care dorim să facem acest lucru este chiar nevoia pe care o simțeam în timpul studenției de a aplica practic ceea ce învățam, dar și de a ne putea exprima creativ și chiar nonconformist în timpul activităților practice.

Leave a Reply